O poveste despre curaj, speranta, rabdare si prietenie. Pentru mine a fost dragoste de la primele pagini. M-a captivat de tare incat am citit rapid cele 512 pagini iar l-a final mi-a parut rau ca povestea s-a terminat.
*
Paragraf din Culoarea sentimentelor (The help), o carte de Kathryne Stockett.
“Regula Numarul Unu cand lucrezi la o cucoana alba, Minny: nimic nu te priveste pe tine. Nu-ti bagi nasul in treburile cucoanei albe si nu te apuci sa I te plangi ei de ale tale. Nu poti sa platesti factura la curent? Te dor prea tare picioarele? Un lucru sa nu uiti: albii nu sunt prietenii tai. Nu vor sa auda despre necazurile tale. Si cand donsoara cuconita alba isi prinde barbatul cu vecina, nu te bagi, m-ai inteles?
Regula Numarul Doi: sa nu te puna dracu’ s-o lasi pe cucoana alba sa te prinda vreodata sezand pe closetul ei. Nu-mi pasa catusi de putin daca te scapi pe tine asa de tare de-ti iese prin urechi. Daca nu exista vreun closet in spate pentru servitori, rabzi pana nu mai e cucoana acolo si te duci la o baie pe care n-o foloseste ea.
Regula Numarul Trei – mama ma apuca de barbie si ma rasuceste pe loc, finca tortul m-a ispitit din nou.
Regula Numarul Trei: cand gatesti mancare pentu albi, o gusti cu alta lingura. Decat sa bagi in gura lingura, zicand ca nu te vede nimeni, ca pe urma s-o pui la loc in oala, mai bine o aunci din prima.
Regula numarul Patru: folosesti aceeasi ceasca, aceeasi farfurie, si aceeasi furculita in fiecare zi. Ti le pui intr-un dulap separat si-i spui cucoanei albe ca pe-alea o sa le folosesti de acum inainte.
Regula Numarul Cinci: mananci in bucatarie.
Regula Numarul Sase: nu-I bati copiii. Albilor le place sa-si plesneasca singuri odraslele.
Regula Numar Sapte: asta e ultimam Minny. Ma asculti? Nu raspunzi obraznic.”
*
Nu stiu ce sa-i spun. Nu stiu decat ca nu-I spun nimic. Si stiu ca nici ea nu-mi spune ce vrea sa-mi spuna si e ciudat ce se intampla aici, fiinca nimeni nu spune nimic si, cu toate acestea, reusim sa inchegam o conversatie.
Nu stiu ce sa-i spun. Nu stiu decat ca nu-I spun nimic. Si stiu ca nici ea nu-mi spune ce vrea sa-mi spuna si e ciudat ce se intampla aici, fiinca nimeni nu spune nimic si, cu toate acestea, reusim sa inchegam o conversatie.
Voci galagioase rabufnsc pe strada si ochii
amandurora ni se lipesc de fereastra. Ramanem tacaure, fara sa indraznim sa
miscam un deget. Ce s-ar intampla daca vreun alb ar afla ca sunt aici si stau
sambata seara la taclale cu Aibileen, care nu e in uniforma? Ar suna la politie
sa raporteze o intalnire dubioasa? [ ... ] Am putea ajunge la puscarie pentru
incercarea de-a scrie aceasta carte.
Am grija de copiii albi, cu asta ma
indeletnicesc, pe langa gatit si curatenie. Am crescut saptispe copii la viata
mea. Ma pricep sa-i adorm pe astia mici, sa-i opresc din plans, sa-si faca
nevoile un’ se cade dis-de-dimineata, inainte macar ca mamicile lor sa se
trezeasca.
Imi vine sa aud asa de tare incat sa auda
Cocuta ca murdaria nu e o culoare si ca bolile nu zac in partea negra a
orasului. Vreau sa impiedic clipita aia – care vine mai degraba sau mai tarziu
in viata a fiece copil alb – cand incepe sa creada ca negrii nu e la fel de
buni ca albii.
Cand vine dimineata, ma jur, sunt bucuroasa ca
merg la lucru. E ziua de frecat podele si sunt fericita ca pot sa nu ma mai
gandesc la nimica. Ma cocot in masina si conduc pana-n Madison Country. Conita
Celia ieri s-a dus in oras, sa-ntrebe pe-un alt doctor daca mai poate avea
copii, si eram gata sa-i zic, “Conita, sa vezi ca pe urmatoru’ il faci.
Rusinea nu-i neagra, ca tarana, cum am crezut io dintotdeauna. Rusinea-I de
culoarea uniformei albe,, nou-noute, pen’ care mama a calcat o noapte s-o
plateasca, fara nici o pata pe ea.
Adevarul. Cuvantu’ e racoros, ca un suvoi de
apara turnat pe corpul meu firbinte si asudat. Racorind o dogoare ce m-a
parjolit toata viata pe diauntru. Adevarul, repet in sinea mea doar ca sa simt
iarasi senzatia aia racoritoare.
Dau drumu’ la lacrimi. Albii astia mi-au pus
capac, toti albii astia care care inconjoara cartieru’ de negri. Albii cu
pustile indreptate spre oamenii de culoare. Cine ne va apara pe noi? Politai de
culoare nu este.
Cartea este publicata de Editura Univers si este disponibila in librarii si online la pretul de 45 ron.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu