duminică, 22 aprilie 2012

Obsesie sau dragoste platonica: Adela lui Ibraileanu




"Intotdeauna mi-a venit greu sa schimb apelativul “domnisoara” in doamna. Mi se pare o mixitudine in lucruri prea intime, mi se pare ca iau act cu brutalitate la fapte care nu ma privesc si nu-I decent sa ma priveasca.



Femeilor nu le place sa fie tratate ca niste sanctuare, cu genuflexiuni si cadelnitari, chiar cand tamaia e de cea mai buna calitate.

Zambeste mereu, expresie a gandurilor, aprecierilor, a reactiei ei intelectuale (fapt pentru care am devenit un colector si un cititor de zambete). Rasul este expresia sufletului ei bu, zambetul a inteligentei ei rele, sau mai exact lucide.

Femeile însă nu citesc pentru expresie, ci pentru observaţiile despre viaţă, adică despre ele.
Mai puţin sensibile la arta literară, ele citesc mai ales romane, care nu au a da senzaţia artei, ci pe aceea a vieţii.

E o spontaneitate, uneori, o uitare de sine în femeia asta, stăpână pe faptele ei până la calcul, care îmi dezarmează „psihologia“.

Discuţia deveni mai liberă, mai intimă, cu un caracter mai personal. Singurul subiect care mă interesa era ea. Cu aere de psiholog dezinteresat, îi detaliam calităţile, stăruind mai cu seamă asupra inteligenţei. „Mă linguşeşti... Pentru ce mă linguşeşti?“

(…)un bărbat înnodând funii groase acolo unde femeia, subtilă şi strategă din natură, împleteşte fire de painjen.

Degetele ei amestecate printr-ale mele – erau o senzaţie nouă – mai tulburătoare decât a mâinii ei pe buzele mele.

Atingerea mâinii Adelei îmi răspândeşte în sânge şi în suflet otravă.
Mişcările mâinilor, ridicate în diversele operaţiuni ale toaletei, descopereau braţele Adelei până mai sus de cot. Acest incident, probabil cu totul neînsemnat în univers, îmi paraliză inteligenţa.

Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, totala, decat prin muzica, fiindac durerea se exprima prin tipete, si muzica e tipatul perfectionat." 


Fragmente din Adela lui Garabet Ibraileanu.


miercuri, 18 aprilie 2012

Scoala de aviatie: intre dorinta si necesitate

Nu stiu daca sunt in masura sa ofer sfaturi, nu stiu daca este o alegere buna sa urmezi cursurile unei scoli de aviatie, stiu doar ce as face eu daca m-as mai afla in postura de aspirant la diploma de stewardesa.

Printr-un comentariu lasat la articolul Poveste cu stewardese si locuri de munca Anda imi cere sfatul. Ca raspuns scriu acest post dar, mai intai redau povestea ei:

Ma numesc Andra si am 20 de ani. Mai intai de toate vreau sa-ti cer intelegere in cea ce priveste gramatica limbii romane. Motivul? Ma-m nascut in Romania si am stat pana la varsta de 13 ani. La 13 ani am plecat in Spania, unde am terminat liceul, iar acum sunt la facultate. 
Fac facultatea de turism in Barcelona, dar cu toate aste simt ca nu ma atrage, sau cel putin nu ma vad facand check-in-uri toata ziua intr-un hotel. De mica m-a atras meseria de stewardesa, dar niciodata nu m-am gandit serios sa profesez. Ei bine, in ultimul timp am tot luat in consideratie varianta asta, numai ca in Spania este foarte greu. Nu din punct de vedere al tematicii, ci din punct de vedere a sigurantei ca odata terminat cursul, voi putea gasi un job in domeniu. Cursul costa cam 4000 de euro si este foarte usor sa intri (1,57 inaltime, fara tatuaje sau pircinguri la verdere, stare de sanatate buna, fara engleza). In conditiile aste, poate intra oricine, mai ales ca exista multe scoli, neoficiale insa, care ofera acest titlu.
De vreo trei saptamani ma tot gandesc serios sa ma reintorc in Romania, sa-mi equivalez liceul si sa ma inscriu sa la SSAvC. Vorbesc 5 limbi straine, nu am tatuaje sau pircinguri, am 1,72 inaltime. Oricum, la momentul adevarului, angajatorul cred ca valoreaza si alte calitati decat cele fizice. Acum ca am citit articolul tau, m-au cam cuprins indoielite. Nu prea ma ghidez dupa parerile altora, dar avand in vedere ca ai absolvit cursul, ma gandesc ca esti cea mai in masura sa-mi dea un sfat. 
Intrebare: merita sa las totul balta si sa vin in Romania sa fac cursul? Stiu ca e o opinie subiectiva, dar as vrea sa stiu si parerea ta. Oricum, multumesc anticipat.

Andra,

Siguranta ca dupa ce ai terminat cursul de stewardezie iti vei gasi un loc de munca nu exista. La fel de nesigura precum spui ca este Spania este si Romania. Greu, foarte greu iti gasesti un loc de munca in acest domeniu in tara. Costurile par a fi aceleasi. Dupa ce am terminat scoala si am tras linie am constatat ca am investit in diploma mea de Insotitor de Bord aproximativ 4000 euro. Conditiile de admitere par diferite. La SSAvC am dat examene la georgrafie si engleza.
Cat despre momentul adevarului – angajarea – criteriile de selectie sunt variate si (uneori) necunoscute.

Eu m-am indragostit de meseria asta subit, nu cand am zburat prima data ci cand am aflat ca o amica lucreaza IB (nr insotitor de bord) iar, scanteia pasiunii s-a aprins la aflarea vestii ca veniturile ei ating o medie de (peste) 1000 euro pe luna. Mi-am propus sa fac aceasta scoala si sa ma angajez la TAROM, etalonul meu de profesionalism in domeniu din Romania. TAROM nu mai face angajari iar celelalte companii aeriene au disponibil in numar mic de joburi. Intr-un final mi-am depus CV-ul inclusiv la WizzAir (unde nu ai nevoie de cursuri pentru ca te trainuiesc ei) si am fost invitata la interviurile lor… dar asta este o alta poveste.

Pe parcursul scolii am cunoscut oameni pasionati de aviatie, oameni devotati carierei si am legat prietenii frumoase. Dar profesional…

In seria mea au terminat 100 de persoane, pe an sunt 4 serii deci, in medie, 400 de persoane pe an devin insotitori de zbor, in Romania. Mai putin de un sfert din seria mea lucreaza in domeniu, si asta pentru ca cei mai multi dintre norocosi au ales sa profeseze pentru Oman Air.

Teo glumeste si spune ca “era misto daca dupa toate eforturile iti dadeai seama ca ai rau de avion J”. Am avut colege care au pus pentru prima data piciorul in avion dupa ce s-au inscris la scoala de aviatie iar pe timpul decolarii si aterizarii aproape ca plangeau din cauza durerilor de urechi (de vina e presiunea).  

Nu stiu daca iti pot da un sfat corect. Iti pot spune doar ca mie imi pare rau ca am urmat un curs pe care am dat cateva mii de euro si care, pana acum, nu mi-a folosit la nimic. Poate nu am fost buna sau poate nu am avut noroc. Oricum ar fi, senzatia de regret sapa adanc.   

Cititorule,
Gandeste-te foarte bine de ce vrei sa faci scoala asta.
Daca vrei stewardezie pentru ca te-ai plictisit de cariera \ facultate orienteaza-te catre o companie care iti plateste ea trainingul (pe exemplul celor din golf).

marți, 10 aprilie 2012

De pe tocuri simt diferit


Unele dintre noi am trăit aşteptarea primei iubiri. Altele am parcurs-o cu (doar) aceleaşi emoţii şi răni superficiale cu care am deprins mersul pe bicicletă.

Unele dintre noi am trăit aşteptarea primei confesiuni. Altele am evitat-o de-a lungul întregii existenţe şi nu ne-am developat niciodată trăirile triste.

Unele dintre noi am trăit aşteptarea unei diplome care să ne legitimeze statutul de intelectual. 
Altele am cules cartoane multe cu botez de diploma şi le rătăcim prin sertare cu dispreţ.

Unele dintre noi am trăit aşteptarea întoarcerii iubitului. Altele ne-am bucurat singurătatea cu înlocuitori.

Unele dintre noi am trăit aşteptarea unei cereri în căsătorie. Altele am făcut slalom printre ele amânând până la... cea mai potrivită.

Unele dintre noi am trăit aşteptarea febrilă bucuriei de mamă. Altele am împins ireversibilul către... „altă dată”.

Unele dintre noi am trăit aşteptarea marii iubiri, aceea mistuitoare şi vie. Altele am cioplit îndelung la instinctul de conservare şi am evitat pustiirea iubirii adânci.

Unele dintre noi am trăit aşteptarea de a ne dărui sufletul, mintea şi trupul. Altele am înclinat cu egoism perpetuu balanţa şi am oferit mereu mai puţin decât am primit.

Unele am trăit aşteptarea bunăstării de la un salariu la altul. Altele ne-am oprit din numărat banii şi trăim nenumăratele lor beneficii.

Unele am trăit aşteptarea ca cel de lângă noi să devină important. Altele am asudat cu îndârjire pentru propria recunoaştere.

Unele dintre noi am trăit aşteptarea întoarcerii la tandreţea de început. Altele am parcurs trasee de-a lungul cărora nostalgia a devenit desuetă.

Unele dintre noi trăim aşteptarea unui (mai) bine profesional. Altele am deprins arta echilibrului între muncă şi rezultatele ei.

Unele dintre noi trăim aşteptarea vacanţei, ca unic moment de relaxare. Altele evadăm câte un pic în fiecare zi şi ne oferim nouă înşine bucuria propriei companii.

Unele dintre noi trăim aşteptarea de-a ne vedea copilul crescut, matur, realizat. Altele ne aplecăm asupra propriilor naivităţi, ca semn că încă mai copilărim.

Unele dintre noi trăim aşteptarea ca partenerul să ne complimenteze strălucirea părului, rezultatele dietei sau ţinuta. Altele ne extragem încrederea de sine doar dintr-o oglinda si pasim apasat catre… urmatoarea.

Unele dintre noi trăim aşteptarea ca partenerul să ne (re)asigure că suntem singura lui iubire şi sursă de tandreţe. Altele am învăţat realismul lipsei de exclusivităţi sentimentale.

Unele dintre noi trăim aşteptarea lipsei de probleme. Altele ne extragem seva pentru următoarele din rezolvarea celor prezente.

Unele dintre noi trăim aşteptarea unei destinaţii exotice şi îndepărtate. Altele iubim doar oamenii şi nu preţuim decorul.

Unele dintre noi trăim aşteptarea unei revederi. Altele savurăm doar ceea ce au reţinut ochii minţii.

Unele dintre noi trăim aşteptarea maturităţii, căci poate atunci vom greşi mai puţin. Altele ne-am însuşit convingerea că certitudinile vin din experienţă şi experienţa din greşeli. Altele ştim că îndoielile ne călesc dureros, dar durabil.

Unele dintre noi trăim aşteptarea unei pensii prospere. Altele ne amăgim trecerea anilor cu prospeţimea conservată a spiritului.

Unele dintre noi trăim aşteptarea unui „mâine” mai frumos. Altele ne îngrijim în fiecare secundă cum să-l facem memorabil pe „azi”.

Şi uite aşa unele dintre noi îşi suspendă mereu bucuria prezentului în aşteptarea unei surprize frumoase de destin. Parcurgem etape tranzitorii între ceea ce a fost şi ceea ce (ne) aşteptăm să... vină. Doar că destinul nu face cadouri nemeritate, n-are preferaţi şi nici bilete gratuite la «clasa business». Diferenţa între cei ce-şi rătăcesc tristeţile în stări de eternă aşteptare şi cei ce savurează constant privilegiul de-a trăi este aceeaşi cu  diferenţa între cei ce vor şi cei ce obţin. E doar un pas diferenţă. E pasul pe care trebuie să te ridici de pe scaun, să ieşi din amorţeala aşteptării pasive şi să-l faci cu încredere în graţia ta de a păşi.

Fragment din cartea Pe tocuri a Mihaelei Nicola publicata in 2007 la editura Nemira. Regret doar ca am citit-o tarziu. 

duminică, 1 aprilie 2012

Regulile slugilor


O poveste despre curaj, speranta, rabdare si prietenie. Pentru mine a fost dragoste de la primele pagini. M-a captivat de tare incat am citit rapid cele 512 pagini iar l-a final mi-a parut rau ca povestea s-a terminat.

*

Paragraf din Culoarea sentimentelor (The help), o carte de Kathryne Stockett.

“Regula Numarul Unu cand lucrezi la o cucoana alba, Minny: nimic nu te priveste pe tine. Nu-ti bagi nasul in treburile cucoanei albe si nu te apuci sa I te plangi ei de ale tale. Nu poti sa platesti factura la curent? Te dor prea tare picioarele? Un lucru sa nu uiti: albii nu sunt prietenii tai. Nu vor sa auda despre necazurile tale. Si cand donsoara cuconita alba isi prinde barbatul cu vecina, nu te bagi, m-ai inteles?

Regula Numarul Doi: sa nu te puna dracu’ s-o lasi pe cucoana alba sa te prinda vreodata sezand pe closetul ei. Nu-mi pasa catusi de putin daca te scapi pe tine asa de tare de-ti iese prin urechi. Daca nu exista vreun closet in spate pentru servitori, rabzi pana nu mai e cucoana acolo si te duci la o baie pe care n-o foloseste ea.

Regula Numarul Trei – mama ma apuca de barbie si ma rasuceste pe loc, finca tortul m-a ispitit din nou. 

Regula Numarul Trei: cand gatesti mancare pentu albi, o gusti cu alta lingura. Decat sa bagi in gura lingura, zicand ca nu te vede nimeni, ca pe urma s-o pui la loc in oala, mai bine o aunci din prima.

Regula numarul Patru: folosesti aceeasi ceasca, aceeasi farfurie, si aceeasi furculita in fiecare zi. Ti le pui intr-un dulap separat si-i spui cucoanei albe ca pe-alea o sa le folosesti de acum inainte.

Regula Numarul Cinci: mananci in bucatarie.

Regula Numarul Sase: nu-I bati copiii. Albilor le place sa-si plesneasca singuri odraslele.

Regula Numar Sapte: asta e ultimam Minny. Ma asculti? Nu raspunzi obraznic.”

*

Cartea este publicata de Editura Univers si este disponibila in librarii si online la pretul de 45 ron.

vineri, 30 martie 2012

Exista vintage autentic in Romania?

Vintage tastat pe google genereaza aproximativ 214.000.000 (de) rezultate.       
Vintage in Romania genereaza aproximativ 59.900.000 (de) rezultate.

In urma cu cateva luni vroiam sa scriu despre vintage-ul din Romania. Ma interesa sa aflu daca exista o piata si un public pentru aceasta nisa. Dna Carmen Popa, general manager la Iqonique Class, mi-a explicat la telefon cum sta treaba la capitolul Vintage in Romania.

Imi povestea ca romanii nu sunt pregatiti pentru ceea ce inseamna vintage-ul adevarat.Acesta  nu este foarte bine primit pentru ca nu este foarte bine inteles. Si mai ales pentru ca in Romania oamenii sunt inca obisnuiti cu brand-urile, sclipiciurile… si daca isi pun o piesa vintage li se pare ca denota saracie. Vintage nu sunt pantofii pe care ii ai in casa de 30 de ani  si vrei sa ii vinzi pentru ca nu iti mai plac.

“Nu exista inca un un fenonem vintage in Romania, iar piesele de pe site-urile romanesti sunt second-hand”.

Daca prind sau nu piesele vintage la romani nu stiu. Dar un lucru e cert: maine ma duc la un preview al targului V for Vintage.

miercuri, 28 martie 2012

Poveste cu stewardese si locuri de munca

Mi-am pus in cap ca trebuie sa fiu stewardesa in momentul in care am auzit ca o amica a facut niste cursuri si acum are un loc de munca grozav in sanul marii familii TAROM. Si asa a inceput povestea mea cu stewardezia.

Intr-un moment de surescitare am aplicat pentru un loc la cursul de formare a insotitorilor de bord din cadrul Scolii Superioare de Aviatie Civila (SSAvC), am dat niste examene (emotii peste emotii, georgrafie multa, meditatii la engleza) si am fost admisa.

Bucurie mare numai pentru mine ca tata era disperat ca mandretea lui de fata va servi cafea in avion.  Nu m-au impesionat contraargumentele pentru un astfel de job si am demisionat fara sa ma gandesc de doua ca sa urmez cursurile scolii. 

Oameni destepti cu viitor indecis

A fost un an (da, un an! atat a durat pana am obtinut toate autorizatiile necesare – si asta fara sa pic vreun examen) in care am cunoscut foarte multi oameni pasionati de aviatie, de zbor, de calitatea instruirii. Persoane care au facut din aceasta activitate un mod de viata care, privit din afara, pare pe cat de fascinant pe atat de usor. In spatele acestor profesionisti (nu ii pot numi altfel pe cei care activeaza in acest domeniu) se ascunde multa rigurozitate, organizare, examene anuale, nopti nedormite, stapanire de sine si emotii. Foarte multe emotii.
Contrar asteptarilor mele la scoala asta am invatat foarte mult si foarte multe. Medicina si cursuri de prim ajutor, geografie si meteorologie si inca multe alte lucruri.
Nu am avut ocazia sa profesez in acest domeniu, desi sunt fericita posesoare a unei licente de zbor valide, pentru ca mi-am propus la vremea respectiva sa lucrez doar la Tarom.
Insa vantul vietii m-a purtat catre redactie si am avut ocazia sa il intervievez pe domnul Sorin Rosca, director al SSAvC, doi ani mai tarziu de la absolvirea cursurilor. Am fost extrem de surprinsa cand, in sala de conferinte din sediul SSAvC, Dl. Rosca s-a uitat pret de cateva secunde la mine si mi-a spus: “Stai asa ca eu te cunosc!”.  Mda, grozava memorie are omul asta.
Mi-a vorbit despre daruire, pasiune, munca si despre perspectivele profesionale ale insotitorilor de zbor.
Stewardesa de Romania
Eram curioasa daca mai am sanse sa profesez in Romania ca insotitor de bord. Imi extinsesem orizontul si, incet, incet am tradat TAROM-ul. CV-ul meu a penetrat, in mod regulat, inbox-ul emailurilor tuturor companiilor aeriene ce opereaza in Romania. Numai ca RH-ul nostru nu s-a potrivit sau miile de posesori de licente au reprezentat contraceptia perfecta ce a stat in calea unirii destinului meu cu profesia mult dorita.
In documentarea mea pentru un articol am aflat ca o parte dintre absolventii scolii pleaca in tarile arabe unde nu este recunoscuta licenta emisa in Romania. Putini au sansa sa se angajeze in Romania, ceva mai multi pleaca in Europa unde licenta este valida si restul…
Restul se mandresc ca au facut si scoala asta (pentru care au platit un pret mare) si pot spune ca  “au facut aceste cursuri pentru ca «da bine la CV», multi au spus «nici vreau sa ma fac insotitor de bord, vreau sa plec stewart pe un vapor de croaziera», altii vor sa lucreze in resurse umane si cred ca acest curs le este util pentru ca pentru ca se invata foarte multe lucruri despre cum sa abordezi oamenii”.
Asadar, sa ma prezint: Sunt Ixuleasca, stewardesa de Romania cu licenta valida, carnet cu vaccinuri la zi si lucrez la banca.  
Tu de ce vrei sa fii insotitor de bord?
Despre interviul cu Sorin Rosca, Director, Scoala Superioara de Aviatie am mai scris.

sâmbătă, 24 martie 2012

Sex and the city nu a fost ce e Sex and the city


Colturi necunoscute, prietenii sporadice, fraze intortocheate si uneori cuvinte incrucisate. Asa as descrie in cateva cuvinte cartea Sex and the City.

Cerea sa fie citita de cand am primit-o, adica in urma cu vreo doi ani, dar intre noi nu s-a aprins flacara pasiunii asa ca am amanat momentul. 

Asta pana cand mi s-a facut dor de Sex and the City - serialul si am apelat la carte. Nu a fost cauzatoare de fulgere, nici macar de scantei, ci doar de emotia de a (re)descoperii personaje pe care le cunosti si de deceptia de a nu simti parfumul amintirilor placute.

Am plimbat cartea cateva zile prin metrou ( iar traducerea titlului Totul despre sex a atras cateva priviri din partea necunoscatorilor) si am cunoscut personaje diferite de ceea ce stiam dar incadrate in aceleasi tipologii.

Cu exceptia lui Carrie si Mr. Big (conturati mai mult in partea a doua a cartii), restul personajelor cu care am facut cunostinta in film sunt aproape inexistente sau au aparitii sporadice. Dezamagitor. Carrie din carte cere sa fie internata intr-un spital de boli nervoase, Samantha pare straina de replica “Banii reprezintă putere. Sexul reprezintă putere. Atunci...luatul banilor pentru sex e un schimb de putere.” Miranda e prezenta in cateva capitole scurte iar Charlotte… nu imi amintesc, a aparut Charlotte in carte?

Am citit cartea pentru ca mi-a placut serialul. Si eram curioasa sa vad cu arata fetele in varianta originala (serialul a fost bazat partial pe carte). Aceasta varianta nu fost tocmai pe placul meu, cat despre text nu stiu daca traducerea este de vina pentru constructia intortocheata a frazelor.
Seria Sex and the City a reprezentat pentru mine un mod de a iesi din cotidian. Evadarea catre o lume predominata de feminitatate, senzualitate si dezinhibitie – toate aranjate cochet in cadrul high-life-ul new-yorkez. Cartea a stat la baza filmului deci pot spune Sex and the City (cartea) nu a fost ce e Sex and the City (filmul).

*

Ti-l poti imagina pe Stanford
Blatch cu parul lung? 

*

Replici memorabile din serialul Sex and the City (nu le-am regasit in carte):

Carrie Bradshaw: „Nu conteaza cine iti frange inima sau cat timp va dura sa ti se vindece ranile, un lucru e cert: nu vei trece niciodata peste astfel de momente fara ajutorul prietenilor.”

Charlotte York: „Cred ca o relatie trebuie sa fie bazata pe sinceritate si multa comunicare pentru a avea vreo sansa de reusita.”

Samantha Jones: „Banii reprezinta putere. Sexul reprezinta putere. Atunci...luatul banilor pentru sex e un schimb de putere.”

Miranda Hobbes: „Poate ca e din cauza maturitatii si intelepciunii care vine de-a lungul vietii, dar tocmai am realizat un lucru: vrajitoarea din povestea Hänsel si Gretel e foarte prost inteleasa. Vreau sa spun ca...acea femeie isi construieste casa visurilor sale, iar acesti copii vin si incep sa o manance.”   


Sursa citate


vineri, 10 februarie 2012

Palatul din mijlocul Bucurestiului

In vreme de proteste si aglomeratie la Piata Universitatii m-am gandit sa fac o plimbare in zona si  sa simt live pulsul manifestatilor. Am profitat ca m-am nimerit in buricul targului si am facut o plimbare pana la Palatul Sutu.
Palatul in vezi din strada dar cand am ajuns in fata usilor de lemn nu mi-am dat seama daca aceea este intrarea sau nu. Nu marcaj, sau un panou, sau o sagetica, ceva care sa te imbie sa intri si sa descoperi Muzeul Municipiului Bucuresti.

Am intrat dupa ce m-am uitat pe geam si am vazut niste doamne in fata unuit raft vechi cu carti.
Inauntru liniste deplina si primul lucru care m-a anuntat ca am pasit intr-un Bucuresti al secolelor trecute a fost scara impunatoare, asezata in mijlocul salonului de la parter, si oglinda de Murano, imensa, care ti se arata in fata ochilor imediat cum intri pe usa principala. In oglinda se reflecta bratele scarii dar si un ceas construit astfel incat sa poata fi privit doar in oglinda. Arhitectura te lasa fara glas, din pacate doar arhitectura.
Dar sa incep cu inceputul. La parter sunt gazduite expozitii temporare, cateva birouri administrative si doamnele care vand carti si bilete.

In timp ce urci scarile iti imaginezi povesti cu baluri si serate dansante dar te trezeste la realitate fiecare pas urmat de scartaitul podelei. Am mers incet, usor de parca mi-ar fi fost teama sa indepartez uitarea care a cazut peste palat; mai era doar un domn, in varsta, care se plimba printre marturiile unor secole apuse; si el contemplata in acelasi ritm domol.
Ceasul care se poate privi doar din oglinda



La etaj sunt cateva camera inchise (trist) iar in cele deschise sunt expuse colectii permanente de arme, fotografie, documente, medalii, podoabe si accesorii. Singurul salon care iti aminteste de istoria luxoasa a palatului este Salonul Rosu - in centrul lui se afla o masa rounda cu scaune tapisate si pe margini cateva piese de mobilier, toate in stilul cel mai pretuit al vremii: Louis- Philippe si Napoleon III.  

Nu iti trebuie mai mult de jumatate de ora sa vezitezi muzeul si sa admiri ziare vechi inramate, sigilii voievodale, cafetiera din bronz, trusa de birou a familiei Rosetti, bomboniere din portelan, calimara de birou din sec XIX, vase de portelan, biroul primarului sau salonul de arheologie care “cuprinde peste 8.000 de obiecte – ceramică, unelte, arme, obiecte de podoabă şi de cult – acestea ilustrează dezvoltarea societăţii pe teritoriul actual al oraşului Bucureşti, din paleolitic şi până în evul mediu dezvoltat”.

Impresionant? As spune mai degraba dragut. Sunt usor dezamagita, ma asteptam la mai mult. Pot spune cu certitudine ca se incadreaza in categoria Maret dar decazut. De vizitat daca esti prin zona mai ales ca pretul unui bilet este extrem de mic.

Indicatoarele stradale va vor ghida catre
Bucurestiul secolelor trecute

                                                              
Costuri:                                                                                            Program de vizitare:

- tarif intreg pentru adulti - 6 lei                                                 - miercuri-duminica  10.00 - 18.00
- elevi, studenti (cu legitimatii valabile) - 3 lei                         - luni-marti: INCHIS
- pensionari, militari, grupuri organizate - 3 lei
  Intrare gratuita pentru copiii sub 7 ani                                                                    



Adresa: B-dul  I.C. Bratianu  nr.2, sector 3, Bucuresti

Contacte:  muzeulbucurestiului.ro  site-ul ofera si posibilitatea unui tur virtual pentru expozitiile permanente.

marți, 7 februarie 2012

Vreau capodopere ale cinematografiei la TV

In weekend-ul ce tocmai a trecut am vazut cinci filme cu Marilyn Monroe: How to Marry a Millionaire (1953), Gentlemen Prefer Blondes (1953), Bus Stop (1956), The Prince and the Showgirl (1957) si  Some Like It Hot (1959).
Filmele de genul asta, adevarate capodopere, mi-ar placea sa le vad si la televizor. Nu in prime-time, de acord, dar daca ar fi difuzat din cand in cand si cate un astfel de film credeti ca ar deranja pe cineva? La fel cum am vazut la tv toate partile din Gone with the wind (1939) mi-ar placea sa vad si alte filme din perioada ’40 – ’80. As urmari cu drag Cleopatra, Ben Hur, My fair lady, Meet me in Saint Louis, Niagara, Roman Holiday…
Cat despre Marilyn Monroe, mi-a placut extrem de mult ce am vazut zilele trecute si ma bucur ca nu am trecut peste Gentlemen Prefer Blondes, film in care apare cea mai faimoasa varianta  a melodiei “Diamonds are a girl's best friends”. Intr-un top al celor mai cunoscute melodii de film din toate timpurile, facut de Institutului American de Film, aceasta piesa a ocupat locul 12. Prima varianta a piesei a fost interpretata de Carol Channing in 1950.
Si cu ajutorul Google am aflat ca pe 3 decembrie a fost licitat pentru suma de 200.000 euro corsetul pe care M.M l-a purtat in filmul Bus Stop. Purtatorul de cuvant al casei de licitatii a declarat ca acesta tinuta verde reprezinta una dintre infatisarile de neuitat ale lui Marilyn din intreaga sa cariera. A fost o alegere de top pentru imaginile publicitare ale lui Marilyn incepand cu anii ’50 şi terminând cu zilele noastre”.
Adica cam cat un apartament de 3 camere prin centrul capitalei. Deh, arta cere sacrificii

sâmbătă, 4 februarie 2012

Hollywood: Ultima stea

Pentru ca am racit si trebuie sa stau in casa cateva zile mi-am indulcit impul cu cateva filme vechi. Am vrut sa o vad pe Marilyn Monroe si am dat peste How to marry a millionaire (1953).
Filmul este una dintre cele mai cunoscute comedii romantice din istorie, dar nu despre asta vreau sa vorbesc.
Ci despre faptul ca am (re)intalnit-o pe Lauren Bacall
        

Cand a murit Elizabeth Taylor comentatorul de TV american Larry King a spus: "... s-a stins din viata ultima stea de cinema din America". Si aceasta sintagma a fost preluata de toate canalele media din lume. Si cu Lauren Bacall cum ramane?

As indrazni sa spun ca Lauren Bacall este ultima stea din epoca de aur a Hollywood-ului. Actrita cu origini romane, in varsta de 87 ani a jucat in peste 50 de filme, a scris 3 carti si a primit un Oscar pentru intreaga cariera.

Intr-un interviu acordat anul trecut pentru Vanity Fair actrita spune: “My son tells me, ‘Do you realize you are the last one? The last person who was an eyewitness to the golden age?’ Young people, even in Hollywood, ask me, ‘Were you really married to Humphrey Bogart?’ ‘Well, yes, I think I was,’ I reply. You realize yourself when you start reflecting—because I don’t live in the past, although your past is so much a part of what you are—that you can’t ignore it. But I don’t look at scrapbooks. I could show you some, but I’d have to climb ladders, and I can’t climb.”


Lauren Bacall despre actorii de azi:

“Actors today go into TV, which I don't consider has a lot to do with acting. They only think of stardom. If you photograph well, that's enough. I have a terrible time distinguishing one from another. Girls wear their hair the same, and are much too anorexic-looking.Actors today go into TV, which I don't consider has a lot to do with acting. They only think of stardom. If you photograph well, that's enough. I have a terrible time distinguishing one from another. Girls wear their hair the same, and are much too anorexic-looking.”




Lauren Bacall despre faptul ca este considerata o legenda:

“A legend involves the past. I don't like categories. This one is great and that one is great. The word "great" stands for something. When you talk about a great actor, you're not talking about Tom Cruise. His whole behavior is so shocking. It's inappropriate and vulgar and absolutely unacceptable to use your private life to sell anything commercially, but I think it's kind of a sickness.”



vineri, 3 februarie 2012

Muzeu National de Istorie Naturala, Antipa


Crucisatorul Elisabeta
vasul la bordul caruia Dr. Grigore Antipa a condus
prima expeditie stiintifica pe Marea Neagra

Mi-am propus ca in acest an sa vad toate muzeele, case memoriale, palate si ce o mai prin Bucuresti, si sa nu uit pe unde am fost si ce am vazut J va voi impartasi experientele mele printr-o serie de articole (cu caracter subiectiv).

Asadar am purces la drum printr-un ger de crapa pietrele catre primul muzeu de pe lista mea. L-am ales pe ultimul renovat si in jurul caruia s-a facut foarte multa valva: Grigore Antipa (Muzeu National de Istorie Naturala) 

L-am vizitat pentru prima data in urma cu cativa ani si, la vremea respectiva nu m-a dat pe spate. Eram curioasa sa il revad dar, comoda din fire nu am rezistat sa stau la cozile infernale care s-au format timp de cateva saptamani bune dupa deschidere.

Am fost la muzeu intr-o zi de sambata, la 4 luni dupa deschidere si tot era coada. Desi nu ma asteptam, am stat la randul format din cateva zeci de persoane nu mai mult de 10 minute.  Prima surpriza pe care ti-o rezerva modernizarea sunt automatele de bilete (da, exact ca in afara) numai ca langa ele sta cate o tanti  cate apasa pe butoane pentru biletul dorit. Deh, probabil romanii nu sunt obisnuiti cu astfel de noutati.

Sursa
Muzeul nu mai seama cu nimic din ce a fost desi o mare parte a pieselor au fost refolosite si puse in valoare prin noile incadrari si tehnologia moderna.


Cele 3 etaje sunt foarte usor de vizitat, drumul fiind marcat de sageti; in fata vitrenelor se afla infotouch-uri, tabele cu informatii, iar din loc in loc  plasme pe care se proiecteaza documentare.

Jocul de lumini creat in noul concept al muzeului mi-a placut iar cele 2 ore petrecute au trecut frumos si repede printre vitrinele cu fluturi, pietre, Jungla Australiana, Noua Guienee, Pampas, Desert, Australia …. .  Mi-a placut si cred ca isi merita banii si timpul pentru o vizita.
Ceea ce mi se pare ciudat este ca nu ai voie cu aparat de fotografiat, cineva iti atrage atentia civilizat ca nu ai voie dar in schimb cu telefonul toata lumea face poze linistita.


Costuri:                                                                                            Program de vizitare:

- tarif intreg pentru adulti - 20 lei                                               Marti-Duminica: 10-20 (la ora 19 intra
- elevi, studenti (cu legitimatii valabile) - 5 lei                             ultimul vizitator)
- pensionari - 10 lei                                                                  Luni: INCHIS
Exista si posibilitatea de ghidaj

Adresa: Sector 1, Soseaua Kiseleff 1, Bucuresti.

Contacte:
www.antipa.ro    Site-ul este interactiv si ofera informatii complexe.
www.facebook.com/muzeulantipa

Istoric: Gasiti istoria muzeului aici


marți, 17 ianuarie 2012

Scoli particulare versus Scoli de stat III



“De multe ori când intri într-o şcoală de stat vezi panouri mari cu câţiva elevi. Cu ei ne mândrim! scrie pe panoul respectiv. Cum rămâne cu ceilalţi? Toţi elevii au nevoie de grijă, respect, stimulare şi recunoaştere şi de experienţe de învăţare relevante pentru viata.”

Cuvintele Dnei Catalina Ulrich, psiholog, le-am primit ca un dus cu apa rece. Mi-au amintit de panourile expuse la instrarea in scoli. Si de paginile de web ale scolilor private in care anunta glorios medaliatii anului.

In ultimul interviu din seria “Scoli particulare versus scoli de stat” un psiholog mi-a vorbit despre dezvoltarea copiilor in cele doua sisteme de invatamant.

Am discutat acest subiect cu Doamna Niculescu Diana, director al Scolii Generale 190 Marcela Penes si reprezentantii scolilor particulare Olga Gudynn si Scoala MEA.

*

Scolile private versus scolile de stat – putem vorbi despre realizeze o comparatie a acestor doua sisteme de invatamant.

Trebuie sa fim precauti in legatura cu generalizarile. Sunt rezervata fata de comentarii de genul “scolile private sunt bune, scolile de stat sunt slabe”. Din experienta pe care o am, as formula mai degraba astfel: Este mai probabil sa gasesti in scoli particulare resurse mai bogate si mai variate, profesori mai motivati si mai bine pregatiti si elevi care se bucura mai mult de experientele de invatare oferite de scoala. 
Multe dintre scolile si gradinitele particulare care au fost infiintate in Romania raspundeau chiar nevoilor parintilor, care, negasind ceea ce doreau pentru copiii lor in scolile de stat, au fondat scoli, gradinite sau crese.
Ce isi doresc parintii pentru copiii lor?

Multe dintre scolile si gradinitele particulare care au fost infiintate in Romania raspundeau chiar nevoilor parintilor, care, negasind ceea ce doreau pentru copiii lor in scolile de stat, au fondat scoli, gradinite sau crese.

Un mediu stimulativ, care sa ii ajute sa-si valorifice potentialul, in care copiii sunt respectati, tratati cu grija si sunt in siguranta. Parintii, copiii si tinerii ar trebui sa poata face alegeri.

Care sunt diferentele intre un copil care isi petrece timpul intr-un sistem de invatamant privat fata de unul din sistemul de stat?

Dezvoltarea copilului depinde de foarte multi factori, dintre care, desigur, cei mai importanti sunt familia si scoala.
Decisiva este abordarea educationala pe care scoala respectiva o promoveaza, curriculumul pe care isi construieste activitatile, valorile pe care le cultiva, calitatea relatiilor interpersonale.
Putem analiza o scoala din perspectiva resurselor, proceseului si rezultatelor sau efectelor in planul dezvoltarii copiilor. Toate aceste aspecte presupun timp.

Cel mai usor este sa vedem ce individualizeaza o scoala ca identitate institutionala (misiune, viziune, resurse umane, oferta curriculara, mijloace de invatamant, spatii etc.) In acest sens, remarcam diferente foarte mari de marketing. Scolile particulare isi construiesc imaginea pentru potentiali beneficiari si ofera multe informatii. Cand cauti pe internet date despre scoli, aceste diferente sunt evidente.

Apoi este nivelul etosului scolii, care reflecta valorile, culturile, convingerile şi aspiratiile  oamenilor din şcoala. Etosul scolii se asociaza cu ceea ce se numeste curriculum ascuns, adica tot ceea ce se invata in scoala fara sa fi fost predat explicit.
Ca parinte, am vizitat scoli particulare si scoli de stat ca sa imi inscriu copilul in clasa I. In una dintre scolile private pe care le-am vizitat obedienta era una dintre valorile implicite cele mai cultivate, iar stereotipurile de gen erau prezente.

In ce fel este afectat un elev de mutarea dintr-un sistem in altul? (trecerea de la stat la privat si invers)

Cu binele ne obisnuim mai usor….  Este foarte important cat de bine primit se simte copilul in scoala si daca percepe mediul scolar ca unul securizant si stimulativ. M-as referi in mod special la mediul de invatare si la rutinele scolare.
In primul rand, un elev frecventeaza o scoala particulara are timp. Cele mai multe scoli au activitati de la 8 la 16, copiii mananca la scoala, au timp si sa joace/ sa faca sport si activitati optionale diverse (muzica, arte plastic, dans, arte martiale etc.) Volumul de timp conteaza foarte mult, atat pentru elevi, cat si pentru profesori.
Lipsa spatiilor din scolile de stat face ca activitatile in schimburi sa influenteze atat ritmul si calitatea invatarii (orele incep foarte devreme la ciclul primar si se termina foarte tarziu la gimnaziu), cat si construirea sentimentului de apartenenta la scoala.

Avand in vedere ca modul de predare este diferit in scolile private fata de cel din scolile de stat, in ce fel credeti ca influenteaza acesta capacitatea de intelegere si asimilare a informatiilor prezentate la clasa.

Din nou este dificil sa fac aprecieri cu caracter generalizator. Este mai probabil ca in scolile particulare sa regasim mai frecvent decat in scolile de stat profesori care au abordari didactice interactive, care pun accent pe gandirea critica, pe comunicare, pe colaborare.
Entuziasmul, rabdarea, satisfactia fata de munca de calitate reflectate in comportamentul profesorului sunt observate şi modelate de elevi, la fel si criticile sau asteptarile negative.
In institutiile de stat numarul de elevi dintr-o grupa este de aproximativ 30 iar in cele private numarul copiilor ajunge cel mult 15. Cat de important este numarul de persoane dintr-o grupa dezvoltarea intelectuala a elevului?

Raspunsul continua intrebarea anterioara. Atentia si timpul acordat fiecarui elev din clasa sunt decisive pentru progresul in invatare si mai ales pentru imaginea de sine si increderea in sine. La un grup mai mic de copii, profesorii pot oferi sprijin la timp, pot proiecta interventii personalizate, pot da incurajarile si stimulentele potrivite la nivel individual si la nivel de clasa.

*

Catalina ULRICH este conf.univ.dr. Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti, Fulbright Scholar IIlinois University - Urbana Champaign.


Sursa foto